fbpx

Constantin Stăcescu – formator (debate ninja)

Pentru mine faptul că am descoperit metodele de educație deliberativă a fost gura de aer de care aveam nevoie la momentul respectiv. A fost ca o revelaţie, întrucât de mult căutam metode de implicare a tinerilor în înţelegerea lumii contemporane, să dea piept cu provocările actuale şi să conştientizeze importanţa dialogului civilizat. De asemenea, sa îi ajut pe cei mai introvertiţi să ăţi depăsească teama de a vorbi în public, iar pe cei mai competitivi să aibă şansa de a se măsura cu cei mai buni colegi de-ai lor din ţară. Mă mândresc că am pus şi eu puţin umărul la formarea unor oameni frumoşi, curajoşi şi că am descoperit un grup de prieteni superfaini în întreaga ţară, atât profesori cât şi instructori şi traineri din reţeaua Ardor cu care mă pot sfătui și cu care pot împărtăși idei atât despre dezbateri cât şi despre proiecte și metode pedagogice.