fbpx

Dan Sima – formator (debate ninja)

Am întâlnit în comunitatea de debate, prin intermediul ARDOR, elevi, traineri, studenți și profesori capabili să inițieze și să potențeze schimbări pozitive în educație. Oameni care au înțeles și că schimbarea pozitivă în educație începe cu ei și continuă cu toți cei cu care ei iau contact. Un elev, după participarea la un singur concurs de dezbateri, este un elev mai matur, mai tolerant și cu șanse sporite în a-și defini drumul propriu; un profesor câștigat pentru predarea dezbaterilor la clasă, sau pentru arbitrajul meciurilor de dezbateri, va preda mai bine și mai eficient și celelalte discipline școlare, va accepta și va genera schimbări pozitive, raționale și firești, în clasele sale și în comunitatea câreia îi aparține.